Ce să porți la un interviu?

Un interviu se poate transforma într-o întâlnire solicitantă chiar și pentru cele mai bine pregătite persoane. Cu atât mai mult dacă este pentru acel “dream job”. La fel ca în competițiile sportive, nu trebuie să punctezi doar la proba tehnică ci și la cea artistică, prin carismă și personalitate. Prima impresie este foarte importantă, așa că trebuie să acorzi atenție sporită ținutei.

Este necesar să te simți confortabil în hainele pe care le-ai ales, astfel încât să transmiți în același timp încredere și relaxare.

Hainele trebuie să te reprezinte, mărimea să fie potrivită, iar încălțămintea nu trebuie să te strângă sau să iți fie incomodă (ex.: dacă nu îți place să porți tocuri, nu este momentul să faci experimente). Dar cum reușești să porți ceva care să te distingă de restul candidaților?

Înlocuiește combinația fustă creion/pantaloni țigaretă și cămașă cu o fustă care se prinde în jurul taliei și o bluză cu imprimeu. Îndrăznește să combini imprimeurile!

Dacă preferi varianta fustă creion/pantaloni țigaretă și cămașă, optează pentru un look grafic inspirat din colecția Balenciaga.

Costumul clasic negru/gri poate fi înlocuit de unul cu imprimeu sau unul în culori pastelate. Accesorizează-l cu o geantă care se leagă în jurul șoldului.

Păstrează rochia office pentru ședințele de la birou și alege să porți la interviu o rochie sacou, cea mai recentă obsesie a deignerilor.

În zilele răcoroase, alege să porți obiectul vestimentar preferat al Victoriei Beckham, fusta plisată. Combin-o cu o maletă sau o cămașă simplă și subliniază-ți talia cu ajutorul unei curele.

Dacă ești curajoasă și îți place să îți asumi riscuri, alege sa porți o salopetă împreună cu o maletă sau o cămașă albă.

Vara, optează pentru o pereche de pantaloni culottes și o bluză vaporoasă sau un sacou in stil kimono.

Dacă pantalonii culottes nu sunt în topul preferințelor tale, încearcă aceeași combinație cu o pereche de pantaloni palazzo.

Când interviul nu se desfășoară la birou, și este mai degrabă o întâlnire într-un mediu relaxat, poartă rochia preferată (midi cu imprimeu floral 🙂 ) cu o jachetă bomber din satin.

Atenție următoarea combinație se adresează victimelor modei! 🙂

Așadar, dacă iubești moda și vrei ca cei pentru care vei lucra să știe asta de la prima vedere, combină imprimeurile în carouri având ca sursă de inspirație ultimele colecții Burberry.